luni, 1 martie 2010

Salonul Nautic International Bucuresti

Sambata, am fost cu toata familia la Salonul Nautic International Bucuresti. Asteptari mari, de, primul eveniment dupa iarna, cand natura toata se dezmorteste si visam la prima iesire pe apa. Ma asteptam ca intr-un an de criza sa vad multe barci cu vele si multi oameni interesati de barcile cu vele.
In schimb, prezenta expozantilor de barci cu vele (inclusiv yacht-uri mari cu vele) poate fi numarata pe degetele de la o mana. Cea mai misto prezenta a fost clar a celor de la Barci in Bagaje, care, pe langa catamarane demontabile Grabner au adus si obisnuitele caiace cu vele (dupa cum se poate vedea din imagine, acestea au fost preferatele copiilor mei). Luca a fost absolut cucerit de acest caiac cu vele, astfel incat toata sambata si toata duminica mi-a vorbit numai despre planurile lui de a achizitiona unul.
In afara de cei de la Barci in Bagaje, timid, intr-un colt, un optimist Nautivela, nu deranja pe nimeni.
Cu titlul de prezentare, se mai gaseau un Beneteau Oceanis 31 (a, fara vele, era doar pus asa sa admiram sufrageria si dormitoarele) si un Bavaria 31 (exact la fel).
In rest, barci cu motoare, la care, nu prea se inghesuia nimeni.
In schimb, la cele mai mari barci (yacth-uri) cu motor de lux (evident, si cele mai scumpe), era cea mai mare aglomeratie. Multi gura casca dar, din cate mi s-a parut mie si multi interesati.
Dupa cum vedeti din fotografie, copiii mei, ignorand total afisul "acess numai insotiti" s-au urcat pe barca unde au reusit sa crizeze toata echipa de "prezentatori". Astfel, unul de margine zice catre hostesa de pe barca: "Nu ii lasa!" la care saraca izbucneste in plans si zice "Da' nu pot asa de una singura sa fac fata".

De fapt, dupa parerea mea, atentia vizitarilor era orientata catre doua categorii de barci: cele cu sufragerii frumoase (de lux) si cele de pescuit, pescuitul fiind un adevarat motor al vanzarilor de ambarcatiuni.
Ce am mai vazut: faimosul SeaBob, fabricat de Porsche (daca vreti detalii click aici) care are niste preturi cuprinse intre 7500 si 12700 EUR. Partea misto este ca ni se acorda 10% discount daca il cumparam la targ. Ya, sure...